Dictatura imaginilor: „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu“ de Andrei Ujica
Inevitabile, contestarile pe care filmul domnului Ujica le-a prilejuit au avut drept obiect putinatatea informatiilor, fie ele noi sau vechi, pe care le vehiculeaza ceea ce se presupune a fi un documentar, respectiv natura însasi a materialului filmat. Reprezinta „Autobiografia“ un demers jurnalistic de investigatie a trecutului? S-a argumentat ca lipsa comentariului din off, dublata, din când în când, de lipsa totala a sunetului infirma aceasta ipoteza. Dar daca nu e documentar, ce e? Nici film nu are cum sa fie, sunt de parere unii, deoarece Ujica nu a filmat absolut nimic. Lucrând cu materialul clientului, „singurul lucru“ pe care regizorul l-a facut a fost sa decida asupra selectiei. As zice ca atât cei care au pus sub semnul întrebarii calitatile documentare ale filmului, cât si cei care s-au îndoit de calitatile filmice ale documentarului au dreptate si gresesc în egala masura. Faptul ca imaginile se succed în legea lor, fara niciun fel de comentariu, obliga la reflectie. Fap